Despre Acibadem am aflat căutând cu disperare pe internet un spital în care să putem salva viaţa tatălui meu diagnosticat cu cancer pulmonar. Aşa am găsit site-ul Travel Medical şi am luat legătura cu d-na Denisa Popa. Dumneaei s-a ocupat de transmiterea documentelor medicale către spital iar în câteva ore aveam deja opinia profesorului doctor Semih Halezeroglu asupra diagnosticului. Tot dumneaei s-a ocupat de programarea primei consultaţii la spital, de rezervarea camerelor de hotel sau de obţinerea unor informaţii ori de câte ori am avut nevoie. Organizarea la Istanbul a fost ireproşabilă – o maşină ne-a preluat de la hotel către spital şi invers, în cele câteva zile de dinaintea internării; în spital d-na Irina Kaim ne-a însoţit în cabinete, ne-a tradus pe tot parcursul vizitei şi ne-a ajutat cu tot ce am solicitat. La Acibadem am întâlnit un medic adevărat, aşa cum în spitalele din România nu prea există – un medic care ne-a explicat despre această afecţiune, care ne-a spus cum va efectua operaţia, a justificat fiecare decizie pe care a luat-o, care a venit zilnic în vizita la salon după operaţie (deşi avea piciorul în ghips) mereu zâmbitor şi pozitiv, “acel” medic care i-a salvat viaţa tatălui meu.
A trecut o lună de la operaţie şi de multe ori cred că am visat. Totul s-a petrecut atât de repede, iar tatăl meu se simte şi arăta atât de bine că nimeni nu ar crede că în urmă cu câteva săptămâni o doamnă doctor dintr-un spital din Constanța nu îi dădea prea multe şanse!
Mulţumim domnului profesor doctor Semih Halezeroglu de la Acibadem Maslak, mulţumim doamnă Denisa Popa!
Petre Moroianu – mai 2013