ortopedie

scolioza

coloana vertebrală
scolioză vizualizată
cu ajutorul sistemului EOS

Scolioza reprezintă o deviere semnificativă a coloanei vertebrale într-o parte şi/sau o deviere de rotaţie în trei dimensiuni. Scolioza se poate întâlni în partea superioasa şi/sau inferioară a spatelui. Vertebrele sunt aşezate la o persoană normală şi sănătoasă într-o linie curbă aflată în plan sagital. În cazul scoliozei, coloana este curbată la dreapta sau la stânga acestui plan şi este rotită în jurul axei sale. Aceste curburi se pot afla într-un singur loc al coloanei, dar se pot afla şi în locuri diferite și în direcţii diferite.

Scolioza este întâlnită la pacienţi de toate vârstele. Poate apărea datorită unor anomalii de formare a vertebrelor sau datorită unor tulburări ale sistemului neuromuscular. În general, scolioză nu este o boală în sine, ea este asociată şi cu alte afecţiuni. De multe ori, ea este semnalul pentru alte probleme medicale ce există. Este ca şi cum ar fi febra care semnalează o problemă de sănătate.

Poate poate avea impact estetic negativ şi poate afecta irecuperabil funcţionarea inimii şi a sistemului respirator dacă nu se intervine într-un stadiu timpuriu.

Scolioza este de mai multe tipuri: congenitală, scolioză neuromusculară, scolioză idiopatică.

Scolioza idiopatică - este cea mai răspândită. Opinia predominantă, care a fost recent consimţită în publicaţiile ştiinţifice, este că această boală este ereditară. Apare de obicei la fete tinere, în perioada de dezvoltare rapidă a adolescenţei. Scolioza în adolescenţă nu cauzează durere şi este dificil de identificat. Astfel, este posibil că scolioza să fi apărut cu câţiva ani înainte de a fi identificată. Şira spinării unui copil trebuie verificată periodic.

Semne ale afecţiunii:

  • Diferenţa de nivel a umerilor
  • Asimetria ondulaţiilor taliei
  • Protuberanţa unei părţi a coloanei vertebrale
  • Proeminenţa oaselor pe o parte a spatelui (aspect bombat al omoplatului)
  • Deviere la dreapta sau la stânga a echilibrului corpului